Decizie surpriză a judecătorilor Judecătoriei Botoşani ce au respins, joi, propunerea de arestare preventivă a celor trei persoane reţinute în urma celor 52 de percheziţii efectuate, marţi. Decizia nu este însă definitivă.
Este vorba despre doi bărbaţi şi o femeie acuzaţi de deţinere şi vânzare de ţigări provenite din contrabandă.
Poliţiştii Serviciului Economic au organizat, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, 52 de percheziţii în judeţele Botoşani şi Iaşi. În urma percheziţiilor au fost ridicate 4872 pachete cu ţigări în valoare de 58.500 de lei.