Aproximativ 1000 de elevi de clasa VIII-a nu vor participa la Evaluarea Națională, care începe pe 19 iunie. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, la începutul anului școlar erau înscriși în sistem 4.717 elevi de clasa VIII-a, iar la sfârșitul anului au absolvit clasa 4063.
Un număr de 465 de elevi sunt corigenți, alți 105 au situația școlară neîncheiată, în timp ce 84 sunt repetenți. Din cei 4063 de elevi care au terminat studiile gimnaziale, 345 nu s-au înscris la examenul de trecere în liceu.
Drept urmare, doar 3.709 vor participa la examenele de la Evaluarea Națională.
”Nu știm care este motivul pentru care nu s-au înscris la Evaluare. Probabil că au intrat la școli profesionale, pentru că învățământul este obligatoriu până la clasa X-a inclusiv”, a menționat Ciprian Manolache, purtătorul de cuvânt al IȘJ.