Noul şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi susţine că situaţia din Centrul Vechi al municipiului Botoşani este ţinută sub control de autorităţi.
Colonelul Cristian Onofrei Dobrin susţine că există un plan la nivelul judeţului ce este pus în aplicare, însă sunt căutate şi soluţii noi. De la începutul anului jandarmii au aplicat 30 de amenzi cetăţenilor din zonă pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.
„Nu avem informaţii că ar fi ar fi o situaţii ieşite din comun. În Centrul Vechi al municipiului Botoşani situaţia este sub control, există un plan la nivelul judeţului pe care îl punem în aplicare cu celelalte instituţii. Desfăşurăm activităţi în comun de menţinere a ordinii publice, desfăşurăm şi activităţi în comun, dar şi independente fiind zone declarate speciale.Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, inclusiv constatate infracţiuni în aceste zone. Având în vedere numărul mare de persoane care îşi desfăşoară activitatea în zona respectivă, riscul este mai ridicat şi noi acţionăm. O să acţionăm şi cu celelate instituţii, nu numai de forţă, privind verificarea identităţii persoanelor şi dacă au domiciliul în zona respectivă. Ceea ce am desfăşurat până acum este foarte bine, dar ca şi orice instituţie căutăm noi soluţii. În momentul în care le vom descoperi, le vom aplica”, a declarat colonelul Cristian Onofrei Dobrin.
Din punct de vedere legal o fi sub control. Adica o palma, un sut in cur sau un lantisor furat cu amenintari nu se reclama, nu apar in statistici, nu se pun. La fel si concertele din fiecare seara, si tonele de mizerie adunate. Alea nu apar nicaieri. Totul e in ordine, circulati. Dar ia zi, comandante, ti-ai lasa copilul sa se plimbe singur prin zona ”sub control” ?