Astăzi începe postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

Sfintii Petru si PavelDe luni, 12 iunie, începe în acest an Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, cunoscut şi ca Postul Sâmpetrului. Va dura 10 zile, fiind început după Duminica Tuturor Sfinților, marcată în calendarul ortodox din acest an pe 11 iunie.

Tot pe 11 iunie, va fi Lăsatul Secului pentru Postul de Sânpetru. Pe această dată sunt sărbătoriţi şi Sfântul Apostol Vartolomeu şi Sfântul Luca al Crimeii.

like facebookBiserica a rânduit ca prăznuirea Sfinţilor Apostoli ai Mântuitorului să fie pregătită printr-o perioadă de post, adică printr-o primenire atât trupească, cât şi duhovnicească a creştinilor.

Postul presupune abstinenţă, sporirea rugăciunii pentru credincioşi.

Dezlegări în timpul Postului Sfinților Petru și Pavel

Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este un post uşor. În fiecare sâmbătă şi duminică este dezlegare la peşte, vin şi ulei, precum şi de sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzienele, 24 iunie), dar şi în datele de 19 şi 22 iunie, în acest an.

Învăţătura pentru posturi din Ceaslovul mare arată că luni, miercuri şi vineri se mănâncă legume fără ulei, marţi şi joi aceleaşi cu untdelemn şi vin. Dezlegarea la peşte se dă şi luni, marţi şi joi dacă atunci cade sărbătoarea vreunui sfânt cu doxologie mare şi cu cruce neagră în calendar, iar când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri se dezleagă la untdelemn şi vin. Şi în caz de hramul bisericii se dă dezlegare la peşte. Dacă însuşi praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel cade miercuri sau joi, se face dezlegare la peşte, vin şi ulei.

Pe întreaga durată a acestui Post, ca şi în cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc, nu se fac nunţi, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cu bucuria şi petrecerile care însoţesc de regulă nunţile, potrivit basilica.ro.

Sursa> Realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *