Controale în pieţe şi oboare. Amenzi de zeci de mii de lei aplicate de poliţişti

politisti control piataAgenţii economici şi persoanele fizice ce vând în pieţe şi oboare au fost controlaţi de poliţişti.

Peste 90 de acţiuni de control au fost efectuate în pieţe şi oboare, iar 850 de mijloace de transport au fost oprite în trafic. Au fost aplicate 330 de amenzi, în valoare de 177.500 de lei şi au fost întocmite 5 dosare penale. Poliţiştii au dispus confiscarea a 2054 de pachete cu ţigări, 62 de litri de alcool şi alte produse în valoare de 23.230 de lei

 

like facebook„În urma activităților desfăşurate, au fost constatate 5 infracţiuni prevăzute de Codul Vamal şi 2 la regimul siguranţei rutiere. În cadrul acţiunilor, au fost aplicate 330 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 177.500 de lei, dintre care 43 la Legea 12/1990 pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 44 la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 233 la O.U.G.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 10 pentru alte acte normative. De asemenea, au fost reţinute 16 permise de conducere şi 3 certificate de înmatriculare”, se arată într-un comunicat al IPJ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *