Noi locuri de parcare vor fi scoase la licitație de municipalitate. Vezi zonele!

parcarea concesionataPrimăria Botoșani organizează, pe data de 16 iunie, o nouă licitație pentru locurile de parcare.  Viceprimarul municipiului Botoșani, Marian Murariu, spune că este vorba de  36 de locuri de parcare din cartierul Aleea Arcului și 15 locuri de parcare nou create pe Gen. Avramescu, în spatelele terenului de sport al Şcolii 11.

De asemenea,  pe Calea Naţională 79 există un amplasament și pe Aleea Amurgului tot un amplasament.

like facebookCetățenii interesați să rezerve un loc de parcare sunt așteptați să se înscrie la Biroul Serviciului Patrimoniu, de la Casa Cărții”, a menționat Murariu.

Preţul de pornire la licitaţie este de 117 lei/an, pentru persoane fizice la nivelul anului 2017. Suprafaţa rezervată pentru un loc de parcare este de 8,0 mp, durata de rezervare 24 ore. Pot depune cereri de înscriere la licitaţie persoanele fizice care locuiesc în raza parcării, deţin autovehicul proprietate personală şi nu deţin garaj în municipiul Botoşani. Durata de rezervare este până la 31 decembrie 2017, cu posibilitate de prelungire.

 

One thought on “Noi locuri de parcare vor fi scoase la licitație de municipalitate. Vezi zonele!

  1. D-lor de la serviciul Patrimoniu – cum se procedeaza in cazul masinilor lasate si abandonate de ani de zile pe domeniul public – ocupa un locuri de parcare .
    Acesti proprietari de masini abandanote nici nu platesc impozite pe masini .
    sunt soluitii pentru aceste probleme ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *