Au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile pentru a deveni proprietari ai imobilelor în care locuiau de mai mulţi ani, dar sunt somaţi să le părăsească. Paradoxul se întâmplă în municipiul Suceava, iar la mijloc este vorba de un bloc de garsoniere de pe strada Dimitrie Cantemir care a aparţinut defunctei societăţi „Zimbru”. În condiţii suspecte, blocul a fost vândut către două persoane din Suceava, cu tot cu cele 18 garsoniere pentru care oamenii aveau hotărâri judecătoreşti. Scandalul declanşat în urmă cu mai mulţi ani este departe de a se finaliza, iar oamenii prinşi la mijloc în această afacere dubioasă spun că trăiesc cu teama că vor fi puşi în situaţia de a rămâne pe drumuri.
Situaţie extremă în blocul de garsoniere de pe strada Dimitrie Cantemir, nr. 3, în apropiere de Colegiul de Industrie Alimentară Suceava. Mai multe familii au primit somaţii de a părăsi locuinţele pe care le-au obţinut în urma unor sentinţe judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile încă din 2002. Ulterior, în cursul anului 2005, întregul bloc de garsoniere a făcut obiectul unei licitaţii, prin care SC Insolvent SRL Suceava a înstrăinat imobilul, pentru recuperarea unor datorii ale fostei societăţi „Zimbru”, către Aurel Burlă şi Valerian Alexandru Găină. Pentru suma de 71.400 de lei, cei doi suceveni pretind că au cumpărat întreg blocul, în care se află 28 de garsoniere. Totuşi, din contractul de vânzare-cumpărare nu rezultă că lucrurile stau chiar aşa.
„Imobilul se vinde cu situaţia juridică de la data încheierii procesului-verbal de negociere directă, încheiat în data de 8 august 2005. Imobilul este compus din 28 de încăperi (cu destinaţie de locuit) şi utilităţi (bucătărie, WC, duşuri la fiecare nivel). Din aceste spaţii, 18 încăperi sunt dobândite de către cei care le ocupă în baza unor hotărâri judecătoreşti. Diferenţa de zece încăperi sunt deţinute de diverse persoane în baza unui contract de închiriere încheiat anterior redactării prezentului contract de vânzare-cumpărare”, se specifică în actul de adjudecare al blocului de garsoniere.
Somaţi să părăsească garsonierele în cinci zile
Chiar dacă între proprietarii desemnaţi prin hotărâri judecătoreşti şi proprietarii desemnaţi în urma licitaţiei din 2005 au apărut divergenţe la scurt timp, o perioadă s-a crezut că va exista o cale de mijloc. Pentru cei 18 proprietari de garsoniere a fost doar o simplă iluzie. Calvarul a reînceput în vara lui 2008, când în cutiile poştale au primit somaţii prin care li se solicita să elibereze garsonierele în termen de cinci zile. Firesc, oamenii au apelat din nou la Justiţie şi au contestat executarea demarată prin intermediul executorului judecătoresc Dinu Secrieru, din Botoşani. Procesul încă nu s-a încheiat, deşi au trecut aproape doi ani, iar oamenii care locuiesc în blocul de pe strada Dimitrie Cantemir, nr. 3, se tem că pot fi aruncaţi în stradă în orice clipă.
„Cu ce suntem vinovaţi noi, care am plătit preţul stabilit de judecători. Avem hotărâri judecătoreşti pentru garsonierele în care locuim, dar asta se pare că nu este suficient pentru domnii Burlă şi Găină. O parte dintre oamenii din bloc au şi plecat de frica lor, au vândut pe trei lei numai să scape de acest stres. Ne-au păcălit intenţionat, pentru că la vremea când s-a organizat licitaţia am avut în plan să participăm şi noi, dar ni s-a spus să stăm liniştiţi, pentru că garsonierele noastre nu vor fi vândute. Una au spus şi alta au făcut, iar acum se dovedeşte că au urmărit să cumpere tot blocul şi să ne arunce pe stradă”, a mărturisit Daniel Blăgan, unul dintre oamenii care se luptă de ani de zile pentru cei câţiva metri pătraţi în care îşi duce traiul de zi cu zi.
Burlă şi Găină nu şi-au plătit utilităţile
În 2008 a apărut o altă şicană pusă la cale de Aurel Burlă şi Valerian Alexandru Găină. Din dorinţa de a determina cele 11 familii care au rămas pe poziţii în bloc să părăsească imobilul, au solicitat debranşarea de la instalaţia de alimentare cu energie termică. Pentru a nu rămâne peste iarnă fără căldură, oamenii au pus mână de la mână şi, după ce au primit aprobări de la Primăria Suceava şi de la Termica, şi-au făcut propriul branşament la reţeaua de alimentare cu energie termică.
Culmea ironiei, Burlă şi Găină, cei care se consideră adevăraţii proprietari ai întregului bloc, nu au plătit niciodată cheltuielile aferente pentru încălzirea celor zece garsoniere pe care le-au cumpărat în cursului anului 2005.
„Cei doi nu şi-au achitat niciodată datoriile către SC Termica SA Suceava, noi, locatarii, fiind cei care am achitat şi datoriile lor”, se arată în cererea de rebranşare la reţeaua de energie termică depusă de oameni la Primăria Suceava.
Executorii judecătoreşti din Suceava au refuzat cazul
Interesant este că actualul executor judecătoresc care se ocupă cu procedurile de executare silită din partea lui Aurel Burlă şi Valerian Alexandru Găină nu este din Suceava, ci din Botoşani. Dinu Secrieru a ajuns să se ocupe de acest dosar abia după ce instanţele de judecată au obligat Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Suceava să numească un executor judecătoresc. În prealabil, patru executori judecătoreşti din Suceava au refuzat să se angajeze pentru Burlă şi Găină. Executorii Constantin Jugaru, Cezar Ţugui, Sarmis Câmpulungeanu şi Paula Belibou au refuzat pe rând să se implice în acest dosar din diferite motive.
Nici actualul executor judecătoresc nu este prea optimist în privinţa unei soluţionări rapide. „Nu cred că se va ajunge la un rezultat final prea curând în acest dosar atâta vreme cât dreptul de proprietate nu este respectat în România. Se va face tapaj de chestiuni politice şi alte probleme, dar