Un bărbat a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, după ce a lovit un polițist. Ioan Tibel, în vârstă de 68 de ani, din comuna Durneşti, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „ultraj”.
S-a reţinut că, în seara de 15 martie 2017, în jurul orei 19.20, inculpatul l-a lovit pe Chelaru Tudor-Mihai, agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Durneşti, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu un băţ din lemn peste braţul stâng, în fapt fiind vorba de o manevră de apărare, deoarece lovitura viza capul poliţistului.
Scandalul a pornit în zona unui bar, când un individ aflat în stare vădită de ebrietate, a adresat injurii, cuvinte și expresii jignitoare polițiştilor din cadrul Postului Durneşti, aceştia efectuând activităţi de patrulare.
Tânărul a fost somat să înceteze, însă a refuzat, continuând să provoace scandal, tulburând în acest fel ordinea şi linişte publică, împrejurare în care a fost imobilizat și condus la autospeciala de poliţie.
Pe parcursul desfăşurării procedurilor menţionate, a intervenit Ioan Tibel, care s-a manifestat de asemenea agresiv, lovind un polițist. Asupra acestuia , poliţiştii au găsit un cuţit un obiect contondent.
One thought on “Trimis în judecată după ce a înjurat și lovit un polițist care se afla în patrulare”