Sute de amenzi și zeci de permise reținute de polițiști în minivacanța de Rusalii

masini oprite politie filtre bariera suceveiÎn minivacanţa de 1 iunie şi Rusalii, poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, precum şi cei specializaţi în investigarea criminalităţii economice sau din alte structuri, au acţionat pe raza judeţului, pentru prevenirea faptelor antisociale.

like facebookAstfel, pe lângă activităţile desfăşurate în mod curent, au fost organizate 17 acţiuni şi controale, în urma cărora  11 fapte penale au fost constatate în flagrant delict.

De asemenea, au fost aplicate 606 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 237.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 1.420 de lei.

Din totalul amenzilor contravenţionale, 99 au fost la Legea 61/1991 privind încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 474 au vizat încălcări ale O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (259 pentru conducere cu viteză excesivă şi 214 pentru alte abateri).

Totodată, au fost retrase  3 certificate de înmatriculare şi au fost reţinute 24 de permise de conducere, dintre care 8 pentru viteză excesivă, 4 pentru consum de alcool şi 12 pentru alte abateri.

În perioada menţionată, poliţiştii au intervenit la 228 de solicitări venite din partea cetăţenilor, majoritatea prin intermediul serviciului 112.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *