Angajații Administrației Județene a Finanțelor Publice au declanșat, marți, un nou protest spontan, după ce luni au anunțat că opresc protestele pe perioada negocierilor.
Oamenii au ieșit în holul instituției cu parcarte cu mesajele: ”Deblocarea posturilor”, ”Repartizarea echitabilă a volumului de muncă”, nemulțumiți de noua Legea a salarizării unitare și de faptul că guvernanții vin doar cu promisiuni și nimic concret.
Marți, doar Trezoreria a avut program cu publicul.
”Inițial am spus că nu se va face nimic, dar astăzi dimineață m-au chemat și mi-au spus că ies în hol la protest. Eu nu pot să-i împiedic. Este dreptul lor. Nu am luat în calcul o grevă generală. Noi sperăm, de pe 10 mai, când Legea salarizării s-a trimis în Parlament, la o rezolvare. Au fost adăugate trei amendamente, două cu privire la egalizarea noastră la salariile ANAF și o a două variantă, un 15%. Când au ajuns amendamentele spre aprobare la Ministerul Finanțelor, pentru faptul că nu sunt resurse bugetare, s-au respins”, a menționat Cătălina Caba, lider de sindicat la Finanțe.
Finanțiștii sunt nemulțumiți că de ani de zile nu s-au mai facut angajări în sistem, iar personalul este insuficient,
Protestul spontan va avea loc între orele 10.00-12.00