Spitalul Județean se confruntă cu un deficit major de medici pe două sectoare importante: Terapie Intensivă și UPU. Potrivit reprezentanților unității spitalicești, pe secția ATI își desfășoară activitatea șase medici, însă necesarul este de 13 medici, iar la Unitatea de Primiri Urgențe deficitul este de 12 medici de medicină de urgență, în condițiile în care sunt angajați doar 14 medici. Și la Compartimentul de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean deficitul este de trei medici. În total pe cele trei secții ar fi nevoie de încă 22 de medici.
Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, susține că sunt încheiate contracte cu opt medici rezidenți, însă nu există nicio certitudine că aceștia se vor întoarce pe post.
”Avem în pregătire un număr de opt medici rezidenți pentru Terapie Intensivă: doi sunt în anul I, doi în anul II, trei medici în anul III și un medic în anul IV. Nu avem nicio siguranță a faptului că respectivii medici, după ce termină rezidențiatul se vor întoarce în județ. Avem speranța că vor veni, dar nu putem garabta acest lucru”, a menționat Bercea.
si cu tot acest deficit de medici UPU, managerul Spitalului a trimis adrese catre Ministerul Sanatatii si Departamentul pentru Situatii de Urgenta din cadrul Ministerului de Interne, in luna aprilie a acestui an, cum ca va delega, pe rand, pe toti medicii din UPU ai spitalului judetean, care nu au modulul II de competenta in urgente, la camera de garda a sectiei Saveni, sectie care de altfel nu este in subordinea Ministerului Sanatatii, personalul de aici fiind platit din fondurile spitalului (virate de la casa de asigurari), deci va face si o deturnare din fondurile UPU provenite de la Ministerul Sanatatii platind medicii UPU delegati la sectia exterioara Saveni