Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani în cazul unui agent economic care a fost depistat, în urma unui control, cu angajaţi care munceau la negru. Verificarea a vut loc în luna aprilie, iar angajatorul a fost prins cu șase persoane care erau la muncă fără a avea încheiate contracte individuale de muncă.
În cursul lunii aprilie, în domeniul relații de muncă au fost efectuate controale la un număr de 116 angajatori, cu un număr de 4937 salariaţi din care 3454 femei. Au fost sanctionaţi 16 angajatori, au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale din care 16 avertismente şi o amendă, în valoare totală de 10.000 lei. Au fost depistate 48 persoane desfăşurând muncă nedeclarată (fără contracte de muncă şi netransmitere în termen legal conform HG 500/2011, art. 4, alin.1, litera a), fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 10.000 lei, în acest sens.
”De asemenea, pentru primirea la muncă a mai mult de 5 persoane fără întocmirea contractelor individuale de muncă, s-a făcut propunere de urmărire penală, pentru un angajator depistat cu un număr de 6 persoane fără contracte, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani. Au mai fost aplicate sancţiuni pentru merespectarea prevederilor legale privind Registrul General de Evidenţă al Salariaţilor”, se precizează într-un comunicat al ITM Botoșani.
One thought on “Agent economic botoșănean anchetat de Parchet pentru muncă la negru. A fost prins cu șase angajați care munceau fără contracte”