Primarul Flutur s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis. Vezi ce au discutat!

iohannisPreședintele României, Klaus Iohannis, a avut miercuri, pe Aeroportul Internațional ”Ștefan cel Mare” din Suceava, o întâlnire cu reprezentanții Clusterului Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava-Botoşani. Din partea municipiului Botoșani au participat primarul Cătălin Flutur, însoțit de Eugen Țurcanu – vicepreședintele Clusterului, reprezentant al Consiliului Local și Iulian Căzăcuț – patronul firmei ”Doly-Com”.

Discuțiile au avut ca temă oportunități și planuri pentru accesarea fondurilor europene în exercițiul financiar 2014 – 2020, cu privire la cercetare și inovare în domeniile producției agricole, a procesării produselor alimentare și a distribuirii acestora pe piețele interne și internaționale.

like facebookÎn cadrul întâlnirii, Primarul Cătălin Flutur a subliniat că UAT Botoșani poate sprijini aceste proiecte prin aportul de expertiză cu privire la accesarea fondurilor europene, precum  și prin contribuții materiale la aceste proiecte – practic prin realizarea și punerea la dispoziție a rețelei de utilități. Se urmărește astfel valorificarea potențialului enorm pe care îl are județul în domeniile agricol și zootehnic și crearea ulterior a sute de locuri de muncă.

Clusterul Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava-Botoşani este un organism înființat de curând prin asocierea Consiliului Județean Suceava, a Primăriei Municipiului Botoșani, a Universității din Suceava și a Camerei de Comerț, Industrie și Agricultura Botoșani, care împreună cu oameni de afaceri din cele două județe vor dezvolta proiecte în domeniile mai sus menționate, în vederea accesării fondurilor europene în mod direct.

Primarul Cătălin Flutur face pe această cale un  apel la oamenii de afaceri din domeniu din județul Botoșani să se asocieze în acest Cluster Regional, privit ca un vehicul inovativ în dezvoltarea afacerilor. Invitația este cu atât mai mult valabilă pentru Consiliul Județean Botoșani.

 

One thought on “Primarul Flutur s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis. Vezi ce au discutat!

  1. e faina asta cu exercitiu financiar 2014-2020.:))) Aici in Botosani se va muri de foame si in exercitiu financiar dintre anii 2094-2100 asa ca…lasati-o draq cu povestile ca tot muritori de foame vor fi botosanenii si peste 100 de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *