Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani a anunțat că organizează concursuri pentru funcțiile de șef de post în mai multe comune din județ
Sunt vacantate posturile de conducere la posturile de poliție din Viișoara, Păltiniș, Rădăuți Prut, Mitoc, Ungureni, Vorniceni și Hilișeu Horia.
La Viișoara, Păltiniș și Rădăuți Prut, concursurile vor avea loc pe 6 iunie, în timp ce la Mitoc, Ungureni, Vorniceni și Hilișeu Horia examenul e fixat pentru 7 iunie.
Concursul va consta în susţinerea unei probe unice de selecţie, respectiv interviu structurat pe subiecte profesionale.
În vederea înscrierii şi participării la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ, următoarele condiţii:
- să fie agenţi de poliție, cu următoarea pregătire de bază: studii medii, cu diplomă de bacalaureat
- să fie declaraţi «apt medical» şi «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop;
- să deţină gradul profesional de minim agent de poliţie;
- să aibă 2 ani vechime în specialitatea structurii pentru care se organizează examen/concurs (specialități asimilate: rutieră, transporturi, investigații criminale, arme, economic, combaterea criminalității organizate, centru operaţional, control intern, operaţiuni speciale, analiza informațiilor, juridic, conform anexei la nota-raport nr. 33340/2016);
- să aibă 2 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei;
- să nu fie cercetat disciplinar, să nu se afle sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de acesta să nu fi fost pusă în mişcare acţiunea penală;
- să fi obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu;
- să îndeplinească cerinţele specifice din fişa postului:
- să dețină autorizație de acces la informații clasificate, nivel „secret de serviciu”;
- să deţină permis de conducere categoria „B”;
- să deţină/să obţină aviz pentru desemnarea în structurile poliţiei judiciare;
- să deţină/să obţină calitatea de poliţist rutier
- să aibă o vechime în muncă/M.A.I. de 2 ani.
IPJ Botoșani are un management extraordinar, dacă se chinuie de o groaza de timp să pună șef de post la Vorniceni,dar… nimeni nu răspunde!!! Dacă aș fi ministru, l-aș trimite șef de post pe dom’ Viorel , interimar că tot se poartă.
Posturile de poliție vacante care sunt apropiate de oraș nu se da concurs? , se ocupa așa….. Concurs pt Vorniceni !! Acolo trebuie trimiși din șefii de posturi care au luat premii , solde etc !