Consilierii social-democrați din municipiul Botoșani au în vedere să preia finalizarea investiției la Parcul de agrement Cornișa. Consilierul Mihai Tincu susține că săptămâna viitoare PSD va convoca o ședință extraordinară a Consiliului Local în vederea dezbaterii problemelor apărute la Cornișa și adoptarea unor măsuri pentru finalizarea investiției.
„Primarul Flutur are pe capul lui două propiecte mari și late pe care nu este în stare să le facă. Noi, consilierii locali ai PSD, o să convocăm săptămâna viitoare Consiliul Local în ședință extraordinară, o să prelum noi proiectul. O să discutăm și o să găsim soluții”, a spus Tincu.
Declarațiile lui Tincu vin la scurt timp după ce liberalii au acuzat, printr-un comunicat de presă, că PSD sabotează deschiderea parcului de agrement.