Partidul Social Democrat pune interesele politice deasupra celor ale cetățenilor și o dovedește iarăși, printr- nouă încercare de sabotare a deschiderii Parcului de agrement Cornișa. De la început, acest proiect nu a fost pe placul celor de la PSD, pentru simplul motiv că deschiderea lui ar fi o realizare a administrației Cătălin Flutur.
După ce au câștigat Primăria Municipiului Botoșani, în 2012, au amânat licitația, întârziind cu peste un an începerea lucrărilor, punând practic în pericol întreg proiectul. Au încercat apoi să-și asume ei electoral acest proiect, însă eșuând în acest demers, fac ce știu ei mai bine – sabotează, în ideea de a provoca o nemulțumire din partea cetățenilor, pe care să i-o atribuie ulterior, printr-o manipulare, tot administrației Flutur și grupului de consilieri PNL.
Substratul acțiunilor consilierilor municipali PSD, în frunte cu viceprimarul Cosmin Andrei este eminamente unul politic, dictat de raționamente de partid, care sunt, iată, mai presus de interesele cetățenilor.
Garantăm că toate aceste adevăruri și demersuri lipsite de etică ale consilierilor PSD vor fi demascate și aduse la cunoștința cetățenilor municipiului Botoșani, pentru ca ei să le înțeleagă modul lor politic de acțiune, felul în care ei raportează totul la obținerea, cu orice preț, a unor beneficii politice, potrivit unui comunicat al PNL Botoșani.
2 thoughts on “Consilierii locali ai PSD, acuzați că sabotează deschiderea Parcului Cornișa”