IPJ a început campania de recrutare a viitorilor angajaţi

politisti ziua politiei botosani2Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoșani a început activitatea de recrutare a candidaţilor ce urmează a participa la  concursul de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerul Afacerilor Interne.

Astfel, IPJ recrutează candidaţi pentru:

Învăţământul postliceal

a) concursul de admitere la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina și Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca;
b) concursul de admitere la şcolile postliceale din cadrul M.Ap.N., pe locurile M.A.I.
Învăţământul superior
a) concursul de admitere în Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, Facultatea de Poliţie – programul de studii universitare de licenţă/specializarea „Ordine şi siguranţă publică”, forma de învăţământ cu frecvenţă (doar pentru locurile aprobate I.G.P.R.) şi forma de învăţământ cu frecvenţă redusă (doar agenţi de poliţie din cadrul M.A.I);
b) concursul de admitere în Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative – programul de studii universitare de licenţă/specializarea „Drept”, forma de învăţământ cu frecvenţă, atât pentru locurile proprii – IGPR cât și pentru locurile altor beneficiari.
d) concursul de admitere la instituţiile de învăţământ superior ale M.Ap.N., pe locurile M.A.I (cu excepţia candidaţilor pentru Academia Forţelor Aeriene ”Henri Coandă” Braşov).
e) concursul de admitere la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, pe locurile M.A.I.

Candidații care vor să se înscrie la concursurile organizate pentru admiterea în instituțiile de învățământ postliceal şi de învăţământ superior – forma cu frecvenţă trebuie să îndeplinească următoarele condiții legale și criterii specifice de recrutare:
a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie apt din punct de vedere medical, fizic şi psihologic. Aptitudinea se constată de structurile de specialitate ale M.A.I., printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu. În situaţia în care se constată inaptitudinea pentru oricare dintre situaţii, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv. Evaluarea psihologică se susţine înaintea examinării medicale.
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
f) să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat; dovada absolvirii se face cu diplomă sau cu adeverinţă care îndeplineşte condiţiile de valabilitate, din care să rezulte faptul că au susţinut şi promovat examenul de bacalaureat;
g) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
h) să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
j) să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare, în ultimii 7 ani;
k) nu au desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
l) să aibă înălţimea de minimum 1,70 m bărbaţii şi 1,65 m femeile;
m) să nu aibă semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;
n) să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;

o) să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ.

Suplimentar față de condițiile și criteriile de mai sus, candidații recrutați pentru admiterea pe locurile rezervate M.A.I. la alte instituții de învățământ din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională trebuie să îndeplinească și criteriile specifice de recrutare și selecție impuse de organizatori, după caz.
Persoanele care intenţionează să candideze la concursul de admitere organizat de ACADEMIA NAŢIONALĂ DE INFORMAŢII „MIHAI VITEAZUL” trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a) au cetăţenie română şi domiciliul stabil în România (atât candidaţii cât şi soţii/soţiile acestora, în cazul celor căsătoriţi);
b) au vârsta de până la 23 ani împliniţi în cursul anului 2017;
c) sunt absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat sau cu adeverinţă care dovedeşte susţinerea examenului de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2017;
d) au avut pe durata studiilor liceale mediile anuale la purtare minimum 8,00 şi media minimă la examenul de bacalaureat 7,00;
e) cunosc foarte bine şi au capacitatea de a se exprima clar şi corect în limba română;
f) nu au repetat, în timpul liceului, unul sau mai mulţi ani de studiu, din motive imputabile;
g) sunt „apţi medical” conform baremelor stabilite de S.R.I;
h) sunt apţi psihologic;
i) au o conduită civică şi morală corespunzătoare;
j) nu au fost condamnaţi penal printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie şi nu au executat o pedeapsă cu închisoarea ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni din culpă; nu sunt în curs de cercetare sau judecată;
k) în situaţia în care fac parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice, să declare în scris că după admitere renunţă la calitatea de membru al acestora;
l) candidaţii care participă ca asociat unic sau direct la administrarea ori conducerea unei organizaţii sau societăţi comerciale să declare sub semnătură că odată cu admiterea vor renunţa la aceste calităţi;
m) sunt dispuşi ca, după finalizarea ciclului de formare profesională în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, să desfăşoare activităţi, în calitate de ofiţeri de informaţii, în orice zonă a teritoriului naţional, potrivit intereselor şi nevoilor instituţiei, în conformitate cu angajamentul semnat cu unitatea care întocmeşte dosarul de candidat;
n) acceptă, în situaţia în care vor fi declaraţi „Admis”, interzicerea ori restrângerea exercitării unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti prevăzute de legislaţia în vigoare;

o) acceptă efectuarea de verificări asupra activităţii şi comportamentului lor, precum şi verificările de securitate, prevăzute în H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, cu modificările şi completările ulterioare, pentru determinarea eventualelor elemente de incompatibilitate privind accesul la informaţii secrete de stat;
p) în situaţia în care candidaţii au mai urmat o formă de pregătire similară, cu suportarea cheltuielilor de la bugetul de stat, în conformitate cu art. 142 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, vor achita contravaloarea serviciilor de şcolarizare de care au beneficiat anterior cu finanţare de la bugetul de stat. Încasarea sumei reprezentând contravaloarea serviciilor de şcolarizare se realizează de către instituţia de învăţământ superior de stat care a asigurat şcolarizarea. Cu ocazia înmatriculării în cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, candidaţii vor prezenta dovada că au efectuat integral sau efectuează în rate plata serviciilor de şcolarizare.

De la condiţiile de înscriere stabilite pentru persoanele care intenţionează să candideze la concursul de admitere organizat de Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” nu se acordă derogări.
Nu se pot înscrie la concursul de admitere organizat de Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”:
a) tinerii care fac parte din organizaţii aflate în afara legii, precum şi cei care nu dovedesc respect şi devotament faţă de valorile democraţiei, faţă de statul de drept şi instituţiile sale;
b) adepţii unor culte sau organizaţii religioase ale căror precepte contravin normelor de păstrare a ordinii publice, încalcă bunele moravuri sau nu sunt compatibili cu exercitarea profesiei de militar;
c) cei cunoscuţi ca având trăsături negative de caracter, incompatibile cu profilul moral al unui ofiţer de informaţii.

Admitere în Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” București, învățământ cu frecvență redusă.

Personalul M.A.I. care dorește să se înscrie la concursurile organizate pentru admiterea în instituțiile de învățământ superior – forma cu frecvenţă redusă trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții legale și criterii specifice de recrutare:
a) să fie apt din punct de vedere medical, fizic şi psihologic. Aptitudinea se constată de structurile de specialitate ale M.A.I., printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică,

potrivit reglementărilor specifice în domeniu. În situaţia în care se constată inaptitudinea pentru oricare dintre situaţii, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv.
b) la data înscrierii are o vechime de minimum 1 an în cadrul structurilor M.A.I, în calitate de agent de poliţie, respectiv subofiţer sau maistru militar;
c) să fi obţinut calificativul de cel puţin „bine”, la ultima evaluare anuală;
d) să nu fie puşi la dispoziţie ori suspendaţi din funcţie în condiţiile art. 27^21 alin. (2) sau ale art. 27^25 lit. a) şi b) din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
e) să nu fie sub efectul unei sancţiuni disciplinare.

TERMENELE DE ÎNSCRIERE LA CONCURSURILE DE ADMITERE ȘI DE DEPUNERE A DOSARELOR DE CANDIDAT

Cererile de înscriere a candidaţilor pentru concursul de admitere se vor primi în perioada:
– 24.04.2017 – 26.05.2017 – candidaţii care optează pentru instituţiile de învăţământ superior ale M.A.I, M.Ap.N. şi S.R.I, precum şi pentru unităţile de învăţământ postliceal ale M.Ap.N.;
– 24.04.2017 – 21.07.2017 – candidaţii care optează pentru unităţile de învăţământ postliceal ale M.A.I.

Datele limită pentru depunerea dosarelor de recrutare, în volum complet, sunt:
– 9 iunie 2017 – în cazul candidaților înscriși pentru concursul de admitere la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” (forma de învățământ cu frecvență, respectiv frecvență redusă),la instituţiile de învăţământ superior ale M.Ap.N. şi S.R.I, precum şi pentru unităţile de învăţământ postliceal ale M.Ap.N.;
– 03 august 2017 – candidații înscriși pentru unităţile de învăţământ postliceal ale M.A.I.(pentru Şcolilor de agenţi de poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina şi „Septimiu Mureşan” Cluj Napoca).

Documentele depuse de candidați la dosar vor fi prezentate personalului cu atribuții de recrutare din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, în original, urmând ca fotocopii ale acestora să fie certificate pentru conformitate cu originalul și semnate atât de către candidat cât și de către personalul cu atribuții de recrutare. Documentele solicitate în copie pot fi depuse şi în copie legalizată, din inițiativa candidatului.

Detaliile privind conţinutul probelor de verificare a cunoştinţelor şi calendarul desfăşurării acestora la instituţiile de învăţământ superior/unităţile de învăţământ postlicieal ale M.A.I, M.Ap.N şi S.R.I se vor consulta pe site-ul oficial al fiecărei instituţii de învăţământ.

Persoanele interesate să participe la concursurile organizate în vederea admiterii în instituţiile de învăţământ superior/unităţile de învăţământ postliceal din cadrul M.A.I., M.Ap.N. ori S.R.I. trebuie să se prezinte la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoșani (B-dul. M. Eminescu, nr.57, municipiul Botoșani, jud. Botoșani), pentru informare, îndrumare şi înscriere în perioada 24.04.2017 – 26.05.2017 (candidaţii care optează pentru instituţiile de învăţământ superior ale M.A.I, M.Ap.N. şi S.R.I, precum şi pentru unităţile de învăţământ postliceal ale M.Ap.N.), respectiv 24.04.2017 – 21.07.2017 (candidaţii care optează pentru unităţile de învăţământ postliceal ale M.A.I.), în zilele de marți si joi, între orele 1200- 1500.

Relaţii suplimentare se pot obţine zilnic între orele 08:00 – 16:00 la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoșani – Serviciul Resurse Umane sau la telefon 0231/507168 .

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *