Vineri, 21 aprilie 2017, a avut loc deschiderea oficială a Târgului Meşterilor Populari, Ediţia a-XI-a, la care au participat meşteri populari cu propriile obiecte sau piese realizate manual, nelipsind ceramica tip Kuty şi cea decorativă, ciopliturile şi sculpturile în lemn, adevarate opere de artă, mobilierul de interior din casa ţărănească tradiţională, obictele de uz gospodăresc şi uz casnic, excelând de acestă data textilele de interior din comunele Ungureni, Avrămeni, Tudora, Vorona şi din localităţile judetului Suceava. Nu au lipsit nici măştile confecţionate din materiale naturale si expoziţiile cu cele mai importante elemente ale meşteşugului prelucrării pieilor.
Cornelia Ciobanu, managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovrea Culturii Tradiţionale Botoşani, a apreciat efortul meşterilor populari de a ajunge la acest eveniment dincolo de condiţiile nefavorabile de climă. Au participat la acest moment al manifestării directorul Direcţiei pentru Cultură, Dănuţ Huţu, directorul Muzeului Judeţean Botoşani, Aurel Melniciuc, directorul Orchestrei “Rapsozii Botoşanilor”, Dan Doboş, preşedintele Florin Cramariuc al Asociaţiei Meşterilor din Bucovina şi etnologul Steliana Baltuţă.
Referentul etnograf al instituţiei Margareta Mihalache a punctat rolul expoziţiilor populare ca reper al artei populare autentice şi valoarea patrimonială pe care o deţin acestea, nedesprinse din contextul ştiintelor reprezentative: etnografia, etnologia şi antropologia.
Preşedintele Florin Cramariuc a mulţumit Consiliului Judeţean Botoşani şi Primăriei Municipiului Botoşani pentru efortul de a oferi continuitate Târgului Meşterilor Populari, ajuns la cea de-a XI-a ediţie şi derulat în cadrul Zilelor Oraşului Botoşani, sub patronajul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.
One thought on “Târgul Meşterilor Populari de la Botoșani a ajuns la a XI-a ediție”