Pompierii din Dorohoi au fost solicitati, miercuri la prânz, sa intervina pentru stingerea unui incendiu care a cuprins casa unui localnic din comuna George Enescu. La fata locului, au ajuns în cel mai scurt timp doua echipaje, cu două autospeciale cu apă și spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau acoperișul, precum și bunurile din interiorul casei compusa din trei camere, existând pericolul de propogare a flacarilor la alte construcții din apropiere. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri.
Salvatorii au scos din casa cuprinsa de flacari o butelie, înlăturând pericolul de explozie. Valoarea pagubelor a fost estimată la circa 7.000 de lei.
Pentru stingerea incendiului si inlaturarea efectelor au intervenit opt pompieri, mai bine de o ora. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un cos de fum neprotejat termic fata de materialele combustibile.