Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a avansat un termen privind deschiderea parcului Cornișa. Acesta a spus că îți dorește ca zona de agrement să devină funcțională din luna iulie.
Edilul a spus că se mai lucrează încă la calea de acces, dar și la lac. De asemenea, în ședința din luna aprilie vor fi stabilite tarifele la terenurile de sport și patinoar.
”S-au constituit comisiile de preluare a lucrărilor. Așteptăm constructorul să termine lucrările. Eu sunt optimist să deschidem în iulie. Nu vorbim de certitudine. Nu este un termen fatidic nici 30 iunie, ca dacă nu se deschide până atunci nu știu ce se întâmplă. Termenul de finalizare a lucrăriloe este ca la teatru, undeva în 2018. Se lucrează la calea de acces și la lac, pentru că problemele din jurul pisciniei s-au rezolvat. Suntem aproape gata”, a menționat Flutur.
Lucrările la Parcul Cornișa au început în 2013.
imi tai o mana daca in 2020 va fi deschis. Numai prostii pt naivi. Si nu stiu intr-un targ in care se traieste cu salariul minim pe economie in 75-80% din familii daca era nevoie de-asa ceva. Cum nici de Mall n-ar fi fost nevoie,dovada ca se cam afla in faliment. Fabrici si uzine tata…productie,de asta e nevoie…nu comert si distractii…
nu e bun deloc acest flutur… era de 1000 de ori mai bun Portariuc ,care chiar a facut ceva.. acesti flutur sper sa fie saltat de DNA pt ca are vreo 5 dosare
Si cum ai sa comentezi cu o mana?