Directorul orchestrei de muzică populară Rapsozilor Botoșanilor, cunoscutul interpret de muzică poplară Dan Doboş, a participat, săptămâna trecută, la ”Gala Celebrităților 2017”.
Manifestarea, aflată la a zecea ediție, a avut loc la București, organizatorii premiind valori din toate domeniile de la televiziune și administratie până la actorie, regie, sport, cultura sau muzică.
La categoria folclor a fost premiat solistul botoșănean Dan Doboș, dar și interpreta Brândușa Covalciuc Ciobanu, tot din Botoșani, care au reprezentat zona Moldovei.
Printre premianti sau numarat regizorul Ioan Carmazan (Film), Nicolae Tomescu (Redactor Sef Radio Iasi), jurnalistele de la Romania TV – Denisa Pascu si Andreea Cretulescu, Antena Stars Agentul VIP – Cristian Brancu si Oana Turcu, realizatorul emisiunii „Asta-i Romania” – Mihai Ghita.
Gala Celebritatiilor a marcat momente de glorie pentru multe personalitati din toate domeniile atat din tara cat si din strainatate, gala fiind realizata (cateva editii), in Statele Unite ale Americii si Europa.