Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) –Centrul judetean Botosani, informează fermierii botosaneni că in data de 12 aprilie 2017, s-au efectuat plățile pentru cantitatea de motorină utilizată în agricultură pentru trimestrul IV 2016, în sumă totală de 2.211.676 lei, urmând ca cei 222 de beneficiarii să își primească banii în cont până la sfărșitul săptămânii.
De asemenea, APIA anunță potenţialii beneficiari că, până la data de 02.05.2017 inclusiv, se depun cererile de plată a ajutorului pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01 ianuarie – 31 martie 2017 (trim. I al anului 2017). Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare pentru anul 2017 depun cererile de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în trimestrul respectiv, precum şi documentele prevăzute de Ordinul MADR nr. 1727/2015 pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.
Sursa: comunicat APIA