Ajutor financiar pentru producătorii de lapte

ferma vaci ripiceni1APIA aduce la cunostinta producatorilor agricoli ca in data de 12 aprilie 2017 s-a publicat Hotararea de Guvern nr. 211 /05.04.2017 privind distribuirea unei sume pentru producătorii  de lapte  din suma stabilită în anexa la Regulamentul delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepţionale destinate producătorilor de lapte şi fermierilor din alte sectoare de creştere a animalelor.

like facebookCererile se depun la APIA Centrul  judeţean Botosani până la data de 02.05.2017 inclusiv.

Conditii de acordare:

Ajutorul financiar se acordă producătorilor de lapte, persoane juridice, persoane fizice sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

  1. a) deţin un efectiv de vaci de lapte de minimum 3 și maximum 9 capete, inclusiv, pe beneficiar, identificate și înregistrate în RNE la data depunerii cererii, în exploatație;
  2. b) au livrat/vândut direct minimum 4 tone lapte în perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016.

 

Pentru obținerea ajutorului financiar, beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  1. a) să deţină registrul individual al exploataţiei cu cod ANSVSA, completat şi actualizat, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 760/2000 al Consiliului și al Parlamentului European;
  2. b) produc și livrează/vând direct lapte, la data depunerii cererii.

Producătorii de lapte care dețin un efectiv de vaci lapte mai mic de 3 capete sau mai mare de 9 capete nu beneficiază de prevederile prezentei hotărâri.

 

Cererea  va fi însoţită de următoarele documente:

  1. a) copie a BI/CI al/a solicitantului persoană fizică sau, după caz, împuternicire/procură notarială sau o copie a BI/CI al/a reprezentantului legal/împuternicit legal pentru persoană juridică, persoană fizică autorizată, întreprindere individuală /întreprindere familială
  2. b) copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în cazul persoanelor juridice PJ/PFA/II/IF;
  3. c) copie de pe pașaportul fiecărei vaci de lapte;
  4. d) copie de pe prima și ultima pagină a RIE, din care să reiasă numărul de vaci de lapte existente în exploatație la data depunerii cererii;
  5. e) extras RNE care atestă numărul de vaci lapte, identificate și înregistrate în RNE la data depunerii cererii, detaliat pe crotalii;
  6. f) după caz: copii de pe facturi sau de pe file din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol sau copie de pe avizul de însoţire a mărfii şi/sau de pe dispoziţia de încasare a valorii aferente laptelui comercializat pentru producătorul care efectuează vânzarea directă a laptelui prin automatele de lapte, care să ateste livrarea/vânzarea directă a minimum 4 tone lapte în perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016;
  7. g) pentru a face dovada livrarii/vanzarii directe a laptelui, la data depunerii cererii, unul din următoarele documente, după caz:

(1) copie de pe cel puţin un contract cu un prim-cumpărător, încheiat pe o perioadă de minimum 6 luni, valabil la data depunerii cererii, însoţită de copii de pe cel puţin o factură sau de pe cel puţin o filă din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, datată în anul 2017;

(2) copie de pe fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, pentru vânzare directă datată în anul 2017;

(3) copie de pe cel puțin un aviz de însoţire a mărfii şi de pe cel puțin o dispoziţie de încasare a valorii/documente fiscale aferente laptelui comercializat în anul 2017 pentru producătorul care efectuează vânzarea directă a laptelui prin automatele de lapte, indiferent de forma de organizare juridică;

(4) copie de pe cel puțin o factură de vânzare directă a laptelui în anul 2017 pentru PFA, II, IF şi PJ.

  1. h) dovadă cont activ bancă/trezorerie.

Documentele prevăzute lit. a) – d) sunt prezentate în original şi copie, în vederea certificării de reprezentantul centrului judeţean al A.P.I.A.,prin înscrierea pe copie a sintagmei „conform cu originalul”.

Documentele prevăzute la literele f) și g ) se certifică de către solicitant prin însrierea  sintagmei „conform cu originalul”, datate și semnate /ștampilate, după caz .

Sursa: comunicat APIA

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *