Detalii şocante făcute publice de procurorii din Botoşani în cazul bărbatului găsit mort, marţi, lângă Staţia CFR din Hlipiceni.
Bărbatul găsit mort este un tânăr de 26 de ani, Vlăduţ Viorel Craiu, care fusese angajat, de curând, la o stână din Răuseni. Acesta a fost bătut crunt de doi minori, unul de 15 ani, iar celălalt de 17 ani.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, în noaptea de 10 spre 11 aprilie 2017, în timp ce se afla la o fermă de pe raza comunei Răuseni, victima a fost bătută cu obiecte contondente peste cap, trunchi şi membre de către doi colegi de muncă. Ulterior, victima, după care a fost transportată cu un faeton aproximativ şapte kilometri şi abandonată pe imaşul satului Hlipiceni, unde a şi fost găsită în dimineaţa zilei de 11 aprilie 2017.
Faţă de autori s-a dispus continuarea urmăririi penale pentru infracţiunea de omor, iar faţă de suspectul R.R. s-a luat măsura preventivă a reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 11 aprilie 2017 , ora 21.45, urmând ca în cursul zilei de 12 aprilie 2017 să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Faţă de suspectul P.P. s-a dispus efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice, în vederea stabilirii discernământului, conform legii.
One thought on “Şocant! Doi copii au ucis un tânăr în bătaie. L-au pus în căruţă şi l-au aruncat pe câmp”