Peste 500 de cărți au fost colectate până acum în cadrul campaniei „Împreună facem Biblioteca de la Trușești!” demarată de Asociația Buzzmedia în colaborare cu Biblitoeca Județeană Mihai Eminescu, Memorialul Ipotești, Centrul Europe Direct și C.S. Black Tiger.
În cadrul campaniei, sâmbătă, a fost organizat în incinta Hotelului Maria unde își desfășoară activitatea și micii reproteri, parte a Asociației Buzzmedia, un atelier de restaurare carte organizat de Europe Direct Botoșani.
Membrii cercului de jurnalism Micii reporteri, copii cu vârste curpinse între 8 și 16 ani, au sortat
cărțile donate până acum pe categorii, respectiv carte școlară și respectiv beletristică, după care restauratorul Simoona Lupu de la Biblioteca Mihai Eminescu le-a arătat cum se recondiționează o carte veche aflată înt-un stadiu avansat de degradare.
După explicațiile acesteia, copiii-reporteri s-au întrecut în a repara cărțile fără coperți sau cu foi pe cale să se rupă. Activitatea desfășurată s-a bucurat și de prezența profesorului de chitară Ludvic Schibinschi care le-a cântat melodii folk și populare pentru a antrena atmosfera.
2 thoughts on “FOTO Copii bucuroși să restaureze cărți vechi, uzate într-un atelier inedit”