Ludovic Orban intenționează să își ia în echipă, în cazul în care câștigă președinția PNL, și un botoșănean. El a spus că așteaptă rezultatul alegerilor la nivelul județului, după care va decide pe cine cooptează în echipa sa. Orban a afirmat că va face echipă cu toți cei ”care vor fi aleși de membrii PNL”.
”Cred că este dreptul membrilor PNL din fiecare organizație locală de a-și alege conducătorii, iar votul odată exprimat reprezintă voința acestora și voi face echipă cu toți cei care vor fi aleși de membrii PNL la nivel local și județean și voi face echipă și cu cei care au fost în competiție dar nu au obținut funcțiile pentru care au candidat., Eu cred că PNL are nevoie de toți membrii săi și din punctul meu de vedere există loc pentru toată lumea în PNL, iar orice membru al partidului care pune osul la treabă, care se implică în activitatea partidului poate avea garanția unei cariere de succes în PNL. Am intenția de a lua un botoșănean în conducerea PNL. Aștept rezultatul alegerilor la nivelul județului, iar la a doua întâlnire vom discuta acest subiect”, a menționat Orban, care a adăugat că va face cunoscut numele persoanei respective la următoarea vizită pe care o va face la Botoșani.
Acesta este convins că Filiala Botoșani, asemeni altora din țară, a pierdut alegerile din 11 decembrie datorită greșelilor făcute la nivel național.
Ludovic Orban a participat sâmbătă la alegerile PNL la nivelul municipiului și se va întâlni la Dorohoi și la Dângeni cu primari, viceprimari, consilieri locali pentru a dezbate împreună, spune el, viitorul PNL.
One thought on “Ludovic Orban va lua și un botoșănean în echipa sa, dacă va câștiga președinția PNL”