Şcoala Gimnazială Mihai Eminescu Ipoteşti, comuna Mihai Eminescu în parteneriat cu Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu organizează şi desfăşoară în Amfiteatrul „Laurenţiu Ulici” din cadrul Bibliotecii Naţionale de Poezie Mihai Eminescu pe data de 7 Aprilie 2017, ora 10.00, proiectul educaţional „Carnavalul Primăverii”.
Obiectivele acestui proiect educaţional urmăresc stimularea creativităţii elevilor din clasele primare prin realizarea de lucrări artistico-plastice şi costume de carnaval; dezvoltarea inteligenţei emoţionale şi a spiritului competiţional; întărirea şi armonizarea relaţiilor dintre cadre didactice – elevi – părinţi – comunitate locală; sporirea încrederii în sine prin aprecierea implicării şi creativităţii lor.
Secţiunile concursului desfăşurat în cadrul “Carnavalului Primăverii” sunt:
- Costum de carnaval;
- Recital din lirica dedicată primăverii;
- Lucrări plastice în acuarelă;
- Abilităţi practice;
- Interpretare vocală (solist/ grup);