Caravana UMF Iași ajunge la Botoșani. Vezi când!

universitatea medicina iasiUniversitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a dat startul, în luna martie, unei ample acţiuni de prezentare a ofertei educaționale pentru anul universitar 2017/2018 precum și de consiliere și orientare profesională a elevilor din clasele a XI-a și a XII-a. Intitulat „Caravana UMF Iași”, proiectul vizează 80 de colegii și licee din județele Iași, Vaslui, Neamț, Bacău, Botoșani, Suceava, Vrancea, Brăila și Galați.

„Caravana UMF Iași” își propune să aducă în atenția elevilor o prezentare a facultăților și a bazei materiale a Universității, a oportunităților  pe care le poate avea un student medicinist în Iași și o discuție despre perspectivele de carieră pe care studenții le au, după terminarea unei facultăți din cadrul UMF Iași. Acţiunea este menită să scoată în evidenţă valori specifice ale Universităţii precum excelența academică, oferta educaţională, detaliile admiterii, baza materială şi socială, oportunităţile care disting UMF Iași de celelalte universităţi de profil. Până la finalul lunii mai, cadre didactice și studenți ai Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași vor merge în 80 de colegii și licee din zona Moldovei pentru a întâlni viitorii absolvenți și a le prezenta acestora oferta educațională a facultăților UMF Iași. S-au ales liceele de top din fiecare reşedinţă de judeţ precum şi liceele importante din oraşele acestor judeţe, făcându-se anterior şi o analiză amănunţită asupra locului din care provin candidații admiterii la UMF Iași. Mai mult, atât cadrele didactice cât și studenții care susțin prezentările în cadrul Caravanei UMF Iași sunt absolvenți ai acestor licee.

like facebookPrimul circuit al Caravanei UMF Iași a fost în județele Bacău și Neamț. Profesorii și studenții mediciniști ieșeni s-au întâlnit cu elevii din 22 de colegii și licee din Bacău, Onești, Moinești, Roman, Piatra Neamț și Târgu Neamț, și au stat de vorbă cu aproape 2000 de elevi. Strategia preferată de mediciniști a fost cea de prezentare în sala de festivități a liceului, în plen, oferind posibilitatea unui număr mare de elevi de a primi un răspuns avizat la toate întrebările legate de admitere și de viața de student la UMF Iași.

Cel de-al doilea circuit va cuprinde județele Suceava, Botoșani și Vaslui. Astfel, în intervalul 3-5 aprilie, vor avea loc vizite în colegiile: CN „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, CN „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, CN „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, CN „Petru Rareș” și CN „Ștefan cel Mare” din Suceava și CN „Nicu Gane” din Fălticeni. În ziua de joi, 6 aprilie, Caravana UMF Iași va fi în Colegiul Național „A.T. Laurian”, Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” și Liceul de Științe ale Naturii „Gr. Antipa” din Botoșani iar vineri, 7 aprilie, în Colegiul Național „Grigore Ghica” și G.S. „Regina Maria” din Dorohoi. În zilele de 10 și 11 aprilie, Caravana UMF Iași poate fi întâlnită în colegiile și liceele din Vaslui și Bârlad: Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”, Liceul Teoretic „Ștefan Procopiu”, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” și Colegiul Economic „Anghel Rugină”, toate din Vaslui și Colegiul Național „Gh. Roșca Codreanu”, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” și Liceul Pedagogic „I. Popescu” din Bârlad.

„Caravana UMF Iași” este cel mai amplu eveniment de promovare al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi. Cifrele Caravanei UMF Iași 2017 sunt: 9 județe, 25 municipii și orașe, 80 de colegii și licee, peste 10.000 de elevi.

Sursa: comunicat UMF Iași

 

One thought on “Caravana UMF Iași ajunge la Botoșani. Vezi când!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *