Patroana unor magazine dintr-o localitate din județul Botoșani a fost trimisă în judecată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
Este vorba de Smara Gușu, din comuna Şendriceni, care este acuzată că, în perioada 1 ianuarie 2011- 30 septembrie 2014, în calitate de administrator al I.F. Gușu Smara Şendriceni, nu a înregistrat în evidenţa contabilă în partidă simplă un număr de 849 documente de achiziţie de la un număr de 16 furnizori şi nici nu a declarat veniturile obţinute din valorificarea mărfii respective.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este în valoare de 31.643,32 lei (reprezentând: 29.835,13 lei – TVA şi 1.808,19 lei – impozit pe venit), el fiind recuperat pe durata anchetei.