În perioada aprilie-mai 2017, pe teritoriul judeţului Botoşani va avea loc acţiunea anuală de evaluare a efectivelor de pisică sălbatică (Felis silvestris), specie strict protejată de interes comunitar.
Evaluarea va fi realizată de către gestionarii fondurilor de vânătoare, împreună cu reprezentanţi ai APM Botoşani, Gărzii Naţionale de Mediu-Comisariatul Judeţean Botoşani, Garda Forestieră Suceava, ONG-uri, custozi.
Scopul acestei acţiuni este de a realiza o estimare cât mai corectă a evoluţiei, de la un an la altul, a populaţiei de pisică sălbatică de pe teritoriul judeţului. Facem precizarea că este interzisă capturarea şi uciderea exemplarelor aflate în mediul lor natural, deteriorarea şi/sau distrugerea locurilor de reproducere sau de odihnă, deţinerea, transportul, comerţul sau schimburile în orice scop ale exemplarelor luate din natură.
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului poate acorda derogări gestionarilor fondurilor de vânătoare pentru capturarea pisicilor sălbatice, cu avizul prealabil al Academiei Române, cu condiția ca măsurile derogatorii să nu fie în detrimentul menținerii populațiilor speciei într-o stare de conservare favorabilă, în arealul ei natural.
„La acţiunea de evaluare din anul 2016, pe teritoriul judeţului Botoşani, au fost inventariate 146 exemplare de pisică sălbatică, aflate în 18 fonduri de vânătoare. Cea mai mare creștere a efectivelor de pisică sălbatică s-a înregistrat pe fondul de vânătoare Gorbănești, gestionat de Direcția Silvică Botoșani, unde s-au inventariat 17 exemplare în anul 2016, față de 5 exemplare înregistrate în anul 2015.” , a declarat directorul executiv al APM Botosani, ing. Eugen Mateciuc.
În cazul în care fondurile cinegetice se suprapun peste arii naturale protejate, la acţiunile de evaluare vor participa şi custozii acestora. Programul acţiunilor pentru evaluarea speciei pisică sălbatică va fi publicat pe site-ul APM Botoşani în perioada următoare.
Sursa: comunicat APM