Un tânăr a dovadă de tupeu, după ce s-a urcat băut la volan şi a produs un accident rutier, în urma căruia un bărbat a fost lovit. Andrei Alexandru Driavă, de 29 de ani, din Darabani se afla la volanul unui VW Passat şi mergea pe strada 1 Decembrie spre ieşirea din Dorohoi, când a lovit în plin un Renault Clio parcat pe partea dreaptă. În urma impactului, şoferul maşinii parcate a suferit mai multe traumatisme fiind preluat cu o ambulanţă şi transportat la spital. În urma testărilor s-a constat că şoferul vinovat avea o alcoolemie de 2,55 g la mie.
Tânărul a fost trimis în judecată pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală din culpă. El a recunoscut faptele şi a solicitat judecarea în procedură simplificată. Judecătoria Darabani l-a condamnat la un an şi opt luni de închisoare, însă în condiţiile în care era recidivist având pedepse pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi furt calificat, pedeapsa i-a fost majorată la doi ani, două luni şi 24 de zile. Sentinţa a fost atacată la Curtea de Apel Suceava.
2 thoughts on “S-a urcat beat criţă la volan şi a produs un accident soldat cu victimă. Vezi ce a păţit!”