Un primar în funcţie a ajuns să fie condamnat pentru contrabandă cu ţigări, într-un dosar în care au fost inculpate 36 de persoane. Este vorba despre primarul comunei Stăuceni, Valentin Relu Burlacu, aflat la primul mandat de ales local şi care a fost condamnat la o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare şi i s-a interzis dreptul de a exercita o funcţie a autorităţii de stat pe o perioadă de 4 ani.
Primarul a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT Suceava, prejudiciul fiind stabilit la 6 milioane de lei, iar pedeapsa a fost stabilită, în primă instanţă, de Tribunalul Suceava. Fapta pentru care este acuzat alesul local este sprijinirea unui grup organizat.
Valentin Relu Burlanu nu este singurul primar judecat pentru contrabandă cu ţigări, în aceaşi situaţie fiind şi primarul comunei Păltiniş, Costel Romanescu. Acesta este acuzat că a pus la dispoziţia unei grupări de traficanţi cu ţigări, o fermă de-a sa pentru a ascudente ţigările.
2 thoughts on “Primar botoşănean condamnat într-un dosar de contrabandă cu ţigări”