FOTO! Ministrul Dialogului Social a ajuns la Botoșani. Întâlnire cu autoritățile și reprezentanții ONG-urilor

ministrul gabriel petreaMinistrul Consultării Publice și Dialogului Social, Gabriel Petrea, s-a întâlnit, vineri, cu autoritățile locale, parlamentarii PSD de Botoșani, dar și cu reprezentanți ai sectorului neguvernamental din Botoșani.

Ministrul a declarat că a venit la Botoșani pentru a vedea ce probleme există în acest domeniu și nu numai, și cum pot fi acestea rezolvate.

like facebookVrem să facem ca această comunicare între ONG și ministerul pe care îl reprezint să devină una eficientă, să preluăm expertiza dvs și să încercăm pe cât posibil ca ceea ce dvs. ne transmiteți să ajungă la ministrii de resort și acolo unde dvs aveți interes. Mai mult decât atât, în această perioadă dezvoltăm instrumente de comunicare. Astăzi am lansat Catalogul pentru evidență, transparență și consultare pentru ONG-uri, un instrument prin care ne dorim ca toate ONG-urile să se înscrie pe diverse domenii de activitate”, a spus Gabriel Petrea.

Ministrul se va întâlni și cu sindicatele, dar și reprezentanții unor instituții din Botoșani. Președintele PSD Botoșani, Doina Federovici a apreciat faptul că este pentru prima dată când un ministru s-a întâlnit cu ONG-urile, la Botoșani.

ministru gabriel petrea

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *