Ministrul Consultării Publice și Dialogului Social, Gabriel Petrea, vine, vineri, la Botoșani. Acesta va avea o întâlnire cu autoritățile locale, sindicațiști, dar și cu parlamentarii botoșăneni. Președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți, a declarat că este așteptată la Botoșani și vizita ministrului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Sevil Shhaideh.
”Am discutat cu doamna ministru legat de o vizită la Botoșani. Ne va anunța când găsește liber în program. O așteptăm cu mare interes, mai ales primarii din județ care vor să pună întrebări. Va primi portofoliul cu necesitățile din județul Botoșani când va veni. Prioritățile noastre, ale CJ, sunt apa și canalizarea și drumurile”, a spus Macaleți.