Ne-a fost dat să trăim în cea mai acerbă societate de consum consemnată vreodată în istorie. Consumăm zilnic milioane și milioane de tone de alimente, textile, detergenți, hârtie, energii de toate felurile și lista ar putea continua până la … groapa de gunoi de la Stăuceni. Normal că în urma acestui proces (de consum!) rezultă o imensitate de resturi și deșeuri care sunt îndepărtate din preajma noastră și … ”arhivate” în tot felul de gropi comune, numite mai cu ștaif, ecologice. Dacă în țările civilizate activitatea de colectare și depozitare a deșeurilor este o adevărată industrie de serie (la Napoli mai erau ceva probleme dar s-au rezolvat și acolo!), la noi la Botoșani această treabă este pur și simplu … artizanală dacă e să analizăm costurile uriașe pe care populația trebuie să le suporte pentru transportul gunoiului din cartier la groapa de la Stăuceni.
Am auzit pe unii concetățeni susținând o idee revoluționară și mult mai puțin găunoasă pentru buzunarul lor : transportul gunoiului cu taxiul! Alții iau în calcul colectarea și transportul pe cont propriu (că doar URBAN SERV-ul și firma care gestionează groapa nu dețin monopolul pe … ”paiața” gunoaielor!). Iar dacă pentru persoanele fizice mai e cum mai e, în cazul agenților economici e jale cu J mare de la … Jecmăneală. Sumele exorbitante solicitate pentru acest serviciu au determinat deja rezilierea unor contracte, administratorii firmelor apelând la tot felul de improvizații pentru a-și mai trage sufletul preț de o secundă din menghina taxelor și impozitelor căreia i s-a mărit cursa cu 102 … microni! Adeseori, la ceas de seară, pot fi văzute mașini ale unor firme care descarcă sacii cu gunoi la tomberoanele dintre blocuri. Exemplul lor ar putea fi luat și de alți concitadini ai noștri care, prin haiducia lor … ”nonmenajeră” ar putea deschide calea unei noi afaceri prospere: transportul în regim de taxi al gunoiului.
Ostilitatea trăitorului botoșănean vis a vis de cei care se ocupă cu gunoiul provine în mod sigur și din faptul că banii colectați nu rămân pe meleagurile Sitnei ci burdușesc conturile firmei unor băieți deștepți (oare cine le-a deschis ușa județului și i-a ajutat să se …”împământeze” la Stăuceni? Știe cineva? Din păcate pentru ei, răspunsul e da, se știe!). Corect ar fi fost ca atunci când șmecherii aceștia cu iz de mâl dâmbovițean au bătut la poarta cetății, să fie … prigoniți acasă la muica lor. Din păcate, în fața argumentelor lor solide (mă gândesc că și … lichide!) comenduirea plaiului le-a dat undă verde. Că verdele, la verde trage! Nu, nu faceți legătura cu culori … valutare!).
Revenind la inițiativa concetățenilor noștri de a transporta cu taxiul gunoaiele, trebuie să atrag atenția asupra unui mare pericol care ne pândește : dacă nu ne grăbim, o să auzim că mâine-poimâine, o puternică firmă de taxi din București sau de pe aiurea și-a deschis punct de lucru la noi în județ. Obiectul de activitate? Transportul ecologic la standarde europene a gunoiului din fața blocului la groapa de la Stăuceni. Cu binecuvântarea unora, rampele de gunoi vor fi concesionate pentru 999 de ani și vor fi semnalizate corespunzător : Taxi-gunoi, telefon dispecerat, 021… Și atunci, va trebui să punem mâna pe cărucioarele de butelii uitate în magazii și boxe ca să cărăm pe cont propriu gunoiul. De fapt mai indicat ar fi să punem mâna numai pe proțap…și să-l folosim cu încredere pe post de bâtă…
Acest scenariu ar putea fi dat peste cap în condițiile în care URBAN SERV va angaja niscaiva detectivi având drept misiune secretă depistarea celor ce nu se raliază la noua politică de scos ușor bani grei din gunoi. Așa că, să nu vă mire dacă în viitor, veți vedea în preajma ghenelor, pe lângă boschetari, și un domn în trenci, cu ochelari fumurii și pălărie de fetru care se va preface că citește ziarul…
One thought on “Marțea neagră! Stații taxi în loc de rampe de gunoi sau detectivi?”