Regulament nou pentru ridicarea mașinilor din municipiul Botoșani. Când vor fi ridicate și care sunt noutățile

hsr masina ridicata botosaniReprezentanţii Primăriei Botoşani au pregătit un nou regulament privind activitatea de ridicarea și blocare a maşinilor în municipiul Botoşani. Potrivit viceprimarului Cosmin Andrei, mașinile parcate ilegal pe domeniul public vor fi ridicate, în continuare, iar noutatea este aceea că vor fi ridicate și mașinile care au fost implicate în accidente rutiere, dar și mașinile abandonate. De această activitate se va ocupa societatea Eltrans.

Noul regulament va intra în dezbatere publică în maxim două luni, după care va fi supus spre aprobare în Consiliul Local. Asta înseamnă că mașinile vor fi ridicate din vară.

like facebookSuntem în perioada de elaborare a documentației prin care stabilim regulamentul în ceea ce privește gestionarea parcărilor cu plată, ridicarea autoturismelor, relocarea lor. Am făcut un amendament prin care să relocăm mașinile pentru situații de urgență pe o rază de 100-200 metri în jurul punctului de unde a fost ridicată mașina, atunci când vor fi solicita pompierii, ambulanța, intervenții edilitare.  În acest moment punem în acord legislația cu hotărârile de Consiliu Local. Transferăm această activitate la Eltrans. Vor prelua parcometrele și bunurile achiziționate de la HSR. Vom ridica mașini la solicitarea Poliției rutiere, vom ridica mașini abandonate. Le-am transmis colegilor că îmi doresc să putem ridica și mașinile care au suferit accidente și au rămas avariate pe trama stradală. Putem ridica și de pe trotuare cu respectarea legislației. Aici poate interveni și Poliția Locală care are atribuții pentru domeniul public”, a menționat viceprimarul municipiului Botoșani.

Societatea Eltrans va trebui să dispună de un dispecerat non-stop. Mașinile care vor fi ridicate de pe domeniul public vor fi duse la sediul Eltrans.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *