Elevul de la Liceul Teoretic ”Dr.M Ciucă” din Săveni a suferit mai multe traumatisme, după ce a cazut peste balustradă, de la etajul unu al unității de învățământ. Potrivit cadrelor medicale de la Spitalul Județean, elevul de 13 ani a fost diagnosticat cu un politraumatism prin cădere de la înălțime, fractură metafiză distală ambele oase ale antebrațului stâng cu deplasare, precum și contuzie toraco-abdominală.
Starea acestuia este stabilă, însă se află sub supraveghere medicală. Băiatul a ajuns, luni, la spital, după un incident petrecut în liceu. Acesta se afla în pauză cu încă un coleg, iar acesta l-a împins peste balustradă.
Conducerea unităţii şcolare, dar și Inspectoratul Școlar au declanșat o achetă, iar funcție de rezultate se vor dispune măsuri.
Glume cu idioți de necrezut,de ce nu sa aruncat el si a împins???