Taximetrist păgubit după o cursă până la Săveni. Clientul, încătușat

taxiUn taximetrist din municipiul Botoșani a învățat ,,pe propria piele” că nu este bine să te încrezi în promisiunile necunoscuților, după ce un tânăr pe care l-a transportat tocmai până în orașul Săveni a fugit fără a-i achita contravaloarea cursei.

Ce-i drept, tânărul i-a spus pe drum că nu are bani la el, dar i-a promis că la destinație va lua de la mama sa și îi va plăti, taximetristul fiind de acord. Întâmplarea a avut loc în noaptea de 03/04 martie, cu puțin înainte de miezul nopții, clientul fugind în direcția unei stații de alimentare cu carburanți din apropierea locului în care s-a oprit taxiul.  Un echipaj de jandarmi ce acționa în zonă pentru menținerea ordinii și liniștii publice a fost oprit de șofer, care a povestit pățania și le-a furnizat semnalmentele tânărului.

La aproximativ 200 de metri, jandarmii l-au ajuns din urmă pe fugar, somându-l să se oprească, acesta conformându-se indicațiilor.  Sosirea taximetristului și identificarea i-au provocat însă o asemenea stare de agitație, încât a devenit agresiv, atât  verbal, cât și fizic, ceea ce i-a determinat pe jandarmi să procedeze la imobilizarea și încătușarea sa.

Oamenii legii i-au întocmit actele de sesizare ale organelor de urmărire penală, tânărul urmând să suporte rigorile legii pentru fapta săvârșită. Taximetristul a fost păgubit pentru moment de suma de 70 de lei pe care clientul ar fi trebuit să i-o achite.

Se pare că tânărul nu este la prima ispravă de acest gen, fiind cunoscut pentru comportamentul său în rândul comunității transportatorilor locali.  Dosarul cu actele de sesizare va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni, în vederea continuării cercetărilor și încadrării faptei conform prevederilor Codului Penal.

 

One thought on “Taximetrist păgubit după o cursă până la Săveni. Clientul, încătușat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *