Eliberarea cărţilor de identitate, dar şi înregistrarea de noi dosare în vederea eliberării unor documente de identitate a fost întreruptă, vineri, ca urmare a unor inundaţii care au afectat Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Primăriei municipiului Botoşani.
Sediul Serviciului, aflat în incinta Uvertura Mall, a fost afectat, vineri dimineaţă, de spargerea unei conducte de apă din baia aflată în vecinătate.
Apa a pătruns în toate spaţiile serviciului, inclusiv pe hol şi în birouri. Pentru a scoate apa, funcţionarii Primăriei au fost nevoiţi să scoată şi parchetul de pe hol.
Şeful Serviciului, Costel Gabur, susţine că, foarte probabil, înregistrarea de noi dosare pentru eliberarea cărţilor de identitate va fi reluată luni, în condiţiile în care echipamentele tehnice au fost strânse vineri pentru a nu fi afectate de apă.
One thought on “Eliberarea buletinelor, întreruptă din cauza unor inundaţii la mall”