Consiliul de Administrație al S.C. Nova ApaServ S.A. Botoșani organizează concurs în conformitate cu OUG nr.109/2011 și HG 722/2016 pentru ocuparea postului de Director General.
Condiții de participare la concurs
Candidații care doresc să aplice pentru postul de Director General trebuie:
- a) să aibă cetățenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a altor state aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
- b) să cunoască limba română (scris și vorbit);
- c) să aibă capacitate deplină de exercițiu;
- d) să aibă o stare de sănătate corespunzătoare funcției pentru care candidează;
- e) să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul tehnic, economic, juridic cu o vechime în muncă de minim 5 ani;
- f) să nu fi fost destituit(ă) dintr-o funcție din cadrul unor întreprinderi de stat, cu capital majoritar de stat sau să nu fi avut încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
- g) să nu se afle în conflict de interese care să îl/o facă incompatibil(ă) cu exercitarea funcției pentru care candidează;
- h) să nu aibă antecedente penale care să îl facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
- i) să nu fi desfășurat activitate de poliție politică, așa cum este definită prin lege;
- j) să aibă experiență în consultanță în management sau în activitate de conducere a unor întreprinderi publice sau a unor societăți comerciale din sectorul privat de minim 3 ani;
Concursul pentru ocuparea postului se va desfășura astfel:
- Depunerea, evaluarea și selecția dosarelor de candidatură;
Dosarele candidaților care aplică pentru postul de Director General trebuie să conțină:
- a) Opis documente;
- b) Cererea de înscriere;
- c) Copia actului de identitate;
- d) Copia certificatului de căsătorie sau a altor acte, doar în cazul în care numele de pe actele depuse este diferit de cel de pe actul de identitate;
- e) Copia diplomei de licență sau echivalentă;
- f) Curriculum vitae, potrivit modelului comun european;
- g) Copii ale documentelor care dovedesc experiența cerută (carnet de muncă, extras din Registrul General de Evidența a Salariaților, contracte de mandat/management, adeverințe eliberate de angajatori etc.)
- h) Cazierul judiciar;
- i) Adeverință medicală;
- j) Declarația de intenție conform prevederilor capitolului III din anexa 1D din HG 722/2016;
- k) Formulare*:
- a) Declarație pe propria răspundere privind conformitatea documentelor și informațiilor prezentate în dosar, lipsa conflictului de interese și a situațiilor de incompatibilitate.
- b) Acordul cu privire la obținerea de date în vederea verificării informațiilor.
- c) Consimțământ de prelucrare a datelor cu caracter personal.
Această etapă este eliminatorie.
Organizarea și derularea acestei etape este integral responsabilitatea expertului independent contractat.
Dosarele care includ și declarația de intenție vor fi depuse în perioada 02.02.2017 – 03.03.2017 la sediul Nova ApaServ S.A. din Botoșani, strada Octav Băncilă nr.3, în zilele lucrătoare, între orele 10.00-15.00 (L-J) si 8.00-13.00 (V).
Candidații ale căror dosare au fost admise vor fi nominalizați pe lista lungă elaborată de către expertul independent și Comitetul de Nominalizare și Remunerare al Consiliului de Administrație.
Fiecărui candidat i se va comunica telefonic și în scris rezultatul obținut la finele acestei etape.
- Selecția inițială
Această etapă consta în:
- Centru de evaluare;
- Interviu de selecție inițială.
În cadrul acestei etape se evaluează competențele generale ale candidaților pentru postul de Director General.
Competențe generale evaluate pentru postul de Director General
Capacitatea de a gestiona talente;
- Capacitatea de monitorizare și control;
- Capacitatea de a gestiona schimbarea;
- Capacitatea de a comunica în scris și oral la nivelul cerințelor funcției;
- Capacitatea de a reprezenta organizația cu succes în diferite medii (reprezentativitate);
- Capacitatea de a planifica în mod activ;
- Capacitatea de a gestiona procese, organizare;
- Capacitatea de a conduce (leadership);
- Capacitatea de a gestiona climatul social și dialogul social;
- Capacitatea de a gestiona costuri;
Această etapa este eliminatorie.
Organizarea și derularea acestei etape este integral responsabilitatea expertului independent contractat, care va submite Consiliului de Administrație și Comitetului de Nominalizare și Remunerare al Consiliului de Administrație lista scurtă propusă cu maxim 5 candidați pe fiecare post.
Programarea candidaților de pe lista lungă la probele centrului de evaluare și la interviu se va face de către expert telefonic și în scris.
- Selecția finală
Această etapă consta în:
- Evaluarea declarației de intenție
- b) Interviu de selecție finală.
În cadrul acestei etape se evaluează competențele profesionale specifice ale candidaților pentru postul de Director General.
Competențe profesionale specifice evaluate pentru postul de Director General:
- Capacitatea de a elabora strategii, planuri strategice și planuri de acțiune care să asigure îndeplinirea misiunii organizației, precum și de a asigura integrarea cascadată a acestora în întreaga organizație;
- Capacitatea de a elabora și operaționaliza acțiuni și măsuri strategice de management referitoare la organizarea și funcționarea în condiții de maximizare a eficienței S.C. Nova ApaServ SA Botoșani;
- Capacitatea de a identifica și operaționaliza soluții manageriale în vederea creșterii nivelului de performanță al S.C. Nova ApaServ SA Botoșani;
- Capacitatea de a identifica și operaționaliza creșterea accesibilizării activelor administrate de S.C. Nova ApaServ SA Botoșani;
- Capacitatea de a identifica și operaționaliza măsuri privind optimizarea costurilor și atragerea de fonduri interne și externe pentru S.C. Nova ApaServ SA Botoșani;
- Capacitatea de a identifica și operaționaliza măsuri privind creșterea profitului S.C. Nova ApaServ SA Botoșani;
- Capacitatea de a identifica și operaționaliza măsuri privind optimizarea dialogului social și a climatului social al S.C. Nova ApaServ SA Botoșani;
- Capacitatea de a armoniza contribuția proprie prezentată cu cadrul legislativ în vigoare;
- Capacitatea de a gestiona relația S.C. Nova ApaServ SA Botoșani cu toți factorii interesați, privați sau publici, inclusiv societatea civilă;
- Abordarea rolului complex al S.C. Nova ApaServ SA Botoșani de echilibrare a atribuțiilor economice, ecologice și sociale;
Organizarea și derularea acestei etape este responsabilitatea Comitetului de Nominalizare și Remunerare al Consiliului de Administrație al S.C. Nova ApaServ SA Botoșani care va evalua declarațiile de intenție, va derula și puncta interviul de selecție finală și va decide asupra candidaților acceptați. Pe tot acest parcurs Comitetului de Nominalizare și Remunerare al Consiliului de Administrație va fi asistat de expertul independent contractat.
Programarea candidaților de pe lista scurtă la interviul de selecție finală se va face de către expertul independent telefonic și /sau mail.
Fiecărui candidat i se va comunica telefonic și prin mail rezultatul obținut la finele acestei etape. Eventualele contestații se pot depune în scris la registratura S.C. Nova ApaServ SA Botoșani și/sau la adresa de email [email protected], în scris în termen de 24 h de la comunicare.
Rezultatul contestației va fi transmis telefonic și pe mail.
Eventuale cereri de clarificări pot fi transmite pe email la adresa [email protected]. Răspunsul la clarificări va fi transmis în scris în termen de maxim 24 h de la confirmarea primirii acesteia.
Planul de selecție elaborat care cuprinde toate etapele procedurii va fi afișat pe site-ul SC NOVA APASERV SA Botoșani.
Scrisoarea de așteptări elaborată de autoritatea publica tutelară va fi publicată pe site-ul Consiliului Județean Botoșani.
One thought on “Anunț! S.C. Nova ApaServ S.A. Botoșani organizare concurs Director General”