Razie a poliţiştilor pentru depistarea străinilor care stau ilegal în Botoşani

uniforma politist si masina politiePoliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Botoşani au desfăşurat, la data de 24 februarie 2017, o acţiune pe linia combaterii șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor,pe raza de competenţă.

Cu această ocazie a fost depistată cu ședere ilegală, o femeie în vârstă de 22 de ani, din Republica Moldova şi în urma verificărilor s-a constatat faptul că persoana a intrat legal în România, dar nu a părăsit teritoriul țării în termenul prevăzut de lege.

like facebookCa urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele acesteia o decizie de returnare prin care este obligată să părăsească țara noastră în termen de 15 zile și a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 400 lei.

Biroul pentru Imigrări reamintește tuturor cetățenilor străini că în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România republicată cu modificările şi completările  ulterioare: ” Străinii aflaţi temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de şedere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de şedere”.

 

One thought on “Razie a poliţiştilor pentru depistarea străinilor care stau ilegal în Botoşani

  1. Haidi mai Birou de Imigrari… rusinica…. 1 persoana. Adica a muncit un intreg Birou (mi-e frica sa ma intreb cate persoane) ca sa prinda o basarabeanca ce vindea bomboane. Exceptional. Eu am trecut azi prin centru si ochiul neinitiat a vazut cam 50 de indieni care nu aveau ce cauta acolo… da’ ma rog… sunt prea multi pentru Birou… ce stiu eu? 🙁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *