Consiliul Județean va împărți primăriilor din județ cei 20% din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale și urmează ca în ședința extraordinară de marți să se facă repartizarea fondurilor. Potrivit președintelui Consiliului Județean, Costică Macaleți, banii vor fi dați pentru achitarea unor arierate, dar și pentru finalizarea unor lucrări la școli sau alimentări cu apă.
Primăria municipiului Botoșani va primi peste 1 milion lei pentru stingerea arieratelor, din cele 1,8 milioane lei cerute.
”Cele 179 miliarde lei vechi le vom da la arierate, dar nu în totalitate pentru că arieratele ar depăși sumna pe care noi o avem la dispoziție pentru a fi repartizată. Am luat ca prioritate problema școlilor și grădinițelor, alimentări cu apă. În general cei care au făcut solicitări pentru așa ceva, banii i-am dat cu prioritate, pentru că se nominalizează poziția pentru care se dau banii”, a spus Macaleți.
Președintele CJ spune că 20 de primării s-au trecut cu arierate, însă în urma primirii documentației de la Direcția de Finanțe, s-a constatat că doar patru au datorii.