La începutul acestei săptămâni prefectul Dan Nechifor a avut o serie de întâlniri cu directori ai instituţiilor deconcentrate cu rol în avizarea proiectelor depuse de primării pentru fondurile europene. Apelul reprezentantului Guvernului în teritoriu a fost ca instituţiile să nu întârzie în eliberarea avizelor necesare documentaţiilor pe baza cărora primarii aşteaptă banii europeni pentru construcţia sau modernizarea unor obiective precum staţii de epurare, drumuri comunale, etc.
Subiectul a apărut în spaţiul public în cadrul unei întâlniri ce avut loc săptămâna trecută la Instituţia Prefectului, axată tocmai pe sesiunile de depunere a proiectelor ce vor fi deschise în perioada următoare. O parte dintre edili s-au plâns, în acel context, că durează şi şase luni eliberarea unui astfel de aviz.
„Vă rog să-i susţineţi pe domnii primari, respectând, bineînţeles cadrul legal. Dar acolo unde au nevoie mâine de un aviz, vă rog să-l daţi ieri, dacă îmi permiteţi expresia. Cu alte cuvinte nu aşteptaţi 30 de zile, urgentaţi procedurile pentru că este în avantajul botoşănenilor. De multe ori funcţionează regula „primul venit, primul servit”, pentru că fondurile nu sunt suficiente pentru proiectele din toată ţara.”, sunt cuvintele prefectului Dan Nechifor.
Sursa. comunicat Cancelaria prefectului
Iti dai seama? Noroc de el ca mai iese in presa cu o interventie dintr-asta! Altfel ar fi vai si amar de noi! Lamentabil, penibil. La fel si pentru cei care-l consiliaza si sfatuiesc, ei l-au ajutat substantial sa-si distruga imaginea. 1+1