Deputatul PSD Costel Lupașcu a declarat de la tribuna Parlamentului că Guvernul Grindeanu trebuie să adopte o procedură de achiziție a vaccinurilor pentru mai muți ani, astfel încât să nu mai existe perioade în care serurile de imunizare a copiilor să lipsească din rețeaua Ministerului Sănătății, din farmacii sau de la medicii de familie.
„Avem în mod cert o problemă de sistemul de sănătate. Nimeni nu pune la îndoială necesitatea achiziției vaccinurilor din schema obligatorie de vaccinare pentru copii. Problema e că aproape în fiecare an se ajunge în situația în care stocurile aprobate se epuizează, iar serurile dispar din farmacii și de la medicii de familie până când se parcurge din nou procedura de achiziție publică. Nașterile însă nu se opresc după nivelul stocurilor, iar fiecare vaccin trebuie administrat într-un interval precis din primele zile și luni de viață, astfel încât să se asigure o imunizare corespunzătoare a copiilor”, a declarat Lupașcu.
Acesta a arătat că aprobarea unor bugete multianuale care să permită Ministerului Sănătății să înceapă procedurile de achiziție înainte de epuizarea stocului anual ar reprezenta o soluție pentru această situație. Lupașcu a criticat fostul Guvern condus de Dacian Cioloș pentru că nu s-a preocupat de această situație știind bine că dacă nu se iau măsuri din timp, se va ajunge la epuizarea stocurilor din anul anterior, înainte ca noul guvern să poată face o nouă achiziție.
„Am văzut că Guvernul Cioloș a fost capabil să aprobe, prin hotărâre de guvern, fără nicio licitație, un buget multianual de 1,6 miliarde de euro pentru achiziția unor corvete multirol pentru dotarea Armatei Române. Dincolo de faptul că s-au încălcat mai multe prevederi legale, pot înțelege necesitatea dotării militare, dar cred că și copiii acestei națiuni sunt cel puțin la fel de importanți ca cele patru nave de război. Dacă în cazul corvetelor, la circa o săptămână de la câștigarea alegerilor de către PSD și ALDE, Guvernul Cioloș a putut aproba 1,6 miliarde euro, cred că ar fi putut găsi soluții pentru aprobarea unui buget multianual și pentru vaccinurile copiilor”, a subliniat Costel Lupașcu.
Potrivit Bugetului de stat aprobat de Guvern și de Parlament, Ministerul Sănătății va avea la dispoziție pentru anul 2017 o sumă totală de 770 milioane lei pentru achiziția vaccinurilor obligatorii pentru copii. Adoptarea unei scheme de achiziții multianuale a fost una din promisiunile angajate de PSD în timpul campaniei electorale de la sfârșitul anului trecut.
One thought on “Costel Lupașcu deputat PSD Botoșani : „Guvernul trebuie să facă achiziții multianuale pentru vaccinurile copiilor””