Un bărbat a ajuns să fie condamnat pentru ultraj, după ce a lovit un poliţist. Adi Cristian Atănăsoaie a primit o pedeapsă din partea judecătorilor Judecătoriei Botoşani de un an de închisoare cu suspendare.
De asemenea, acesta a fost obligat să îi plătească poliţistului lovit 2500 de lei daune morale. Fapta s-a întâmplat, în 2014, când inculpatul e afla într-un bar din Cătămărăşti Deal, iar după ce s-a îmbătăt a început să facă scandal.
A lovit un bărbat ce se afla în bar, iar barmanul a chemat Poliţia. La fața locului, au venit doi agenţi de la Poliţia Rurală şi, după ce ce au intrat în bar, i-au pus pe toţi să se legitimeze. Atănăsoaie a început să îi înjure şi să îi ude cu bere pe poliţişti, iar la un moment dat a aruncat cu o sticlă într-un agent, lovindu-l pe acesta în gambă. A mai aruncat una, însă poliţistul s-a ferit.
A fost nevoie de intervenţia altor poliţişti chemaţi la faţa locului pentru ca bărbatul să fie potolit.
Numai atat?
De aia nimeni nu mai are respect fata de politie sau alti reprezentanti ai legii.
Pedeapsa trebuie sa fie drastica in astfel de cazuri daca vrem sa fim o societate civilizata!