Actiunile de la Electrocontact incluse in „Top 10 cresteri pe BVB” de la inceputul anului

Actiunile societatii comerciale Electrocontact Botosani, listate la Bursa de Valori Bucuresti, au fost incluse in "Top 10 cresteri pe BVB" de la inceputul anului, potrivit revistei Capital. Topul este dominat de societatile financiare, cu trei prezente in clasament, respectiv SIF Oltenia (SIF5), SIF Banat-Crisana (SIF1) si SIF Transilvania (SIF3). Cea mai mare apreciere la categoria societatilor financiare a fost inregistrata in aceasta perioada de tilurile SIF5, care au urcat cu 31,5% fata de ultima cotatie din decembrie anul trecut. Actiunile SIF1 au inregistrat o apreciere de putin peste 30%, iar titlurile SIF3 au avansat cu 29,4% fata de referinta.

Prima pozitie in top este ocupata insa de tilurile Mechel Targoviste (COS), care s-au apreciat cu peste 45% in aceasta perioada, titlurile producatorului de otel beton urcand la cotatia de 2,5 lei/actiune. In clasament au urmat actiunile Dafora Medias (DAFR), cu o apreciere de putin peste 40% si respectiv titlurile Carbochim Cluj-Napoca (CBC), cu 35% fata de cotatia din decembrie.

Clasamentul este completat de aprecierea titlurilor Turbomecania Bucuresti (TBM) cu un avans de 33,7%, Transgaz (TGN), cu 31,2% si respectiv Electrocontact Botosani (ECT), cu o crestere de 28%. Topul este inchis de avansul actiunilor Condmag Brasov (COMI), de 27,9% fata de referinta.