Poliţia Română recomandă tuturor conducătorilor de autovehicule să circule cu viteză redusă, în condiții de vreme rea, să adopte o manieră preventivă de condus și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic, se arată într-un comunicat remis duminică.
Având în vedere faptul că în această perioadă este posibil ca partea carosabilă să fie umedă ori acoperită de zăpadă sau polei, conducătorii de autovehicule sunt sfătuiţi să circule, atât în localităţi cât şi în afara acestora, cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă.
În cazul în care partea carosabilă este alunecoasă, pentru a încetini trebuie folosită frâna de motor. În niciun caz nu trebuie bruscate comenzile!
Pentru a putea opri în condiţii de siguranţă atunci când autovehiculul care circulă în faţă frânează brusc, trebuie mărită distanţa în mers.
Chiar dacă partea carosabilă este uscată, se pot întâlni porţiuni umede, unde există risc de formare a poleiului, de aceea, nu conduceți, chiar și pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă.
Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă, și se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
One thought on “Poliția Română recomandă șoferilor: Conduceți cu viteză redusă, în condiții de vreme rea”