Elevii revin luni la şcoală, după vacanţa intersemestrială, care a durat o săptămână. Semestrul al doilea începe în 13 februarie şi se va încheia în 16 iunie. Probele la examenul de Bacalaureat încep în 6 iunie şi se încheie în 30 iunie, iar Evaluarea naţională pentru clasa a VIII-a se va desfăşura în 19-22 iunie.
Până la încheierea cursurilor semestrului al doilea, elevii vor mai avea o vacanţă de primăvară, după sărbătoarea Paştilor. După zilele libere de Paşti, respectiv din 16 aprilie până în 18 aprilie, elevii vor intra în vacanţa de primăvară, din 19 aprilie până în 30 aprilie.
În semestrul al doiea, elevii vor mai avea liber luni 1 mai, de Ziua Muncii, joi 1 iunie, de Ziua Copilului, luni 5 iunie, în a doua zi de Rusalii. De asemenea, unităţile de învăţământ vor organiza diverse manifestări în 5 iunie, când este Ziua învăţătorului.
În martie, la o lună după începerea semestrului al doilea, vor avea loc simulările la probele pentru examenele naţionale, care vor fi susţinute de elevii claselor a VIII-a, a XI-a şi a XII-a, scrie news.ro.
Astfel, elevii clasei a VIII-a vor susţine în 13 martie simularea probei scrise la limba şi literatura română de le Evaluarea Naţională, în 14 martie la limba maternă şi în 15 martie la matematică.
Simularea pentru Bacalaureat va fi în 13 martie la limba română, în 14 martie la limba maternă şi în 15 martie la istorie pentru profilul umanist şi la matematică pentru profilul real, la cele trei probe participând atât elevii din clasa a XII-a, cât şi cei din clasa a XI-a. Simularea probei la alegere a profilului şi specializării, susţinută la una dintre materiile biologie, chimie, fizică, economie, filosofie, geografie, informatică, logică şi argumentare, sociologie, psihologie, va avea loc în 17 martie şi la aceasta vor participa doar elevii clasei a XII-a.
Rezultatele la simulările examenelor naţionale vor fi afişate în 31 martie, la unităţile de învăţământ, şi vor fi analizate prin discuţiile cu elevii, dezbateri în clasă, şedinţe cu părinţii şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea îmbunătăţii performanţelor şcolare.
Sursa: Realitatea.net
One thought on “Elevii revin luni la școală. Care este calendarul examenelor și când au vacanță din nou”