Peste 200 de școli din județul Botoșani nu dețin autorizație de securitate la incendiu, Termenul limită pentru obținerea unei astfel de autorizații este sfârșitul lunii iunie. Problema a fost semnalată în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, însă un semnal de alarmă a fost tras săptămâna aceasta și de col. Gabriel Benone Duduc, şef al Direcţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care a făcut un apel și la autoritățile locale să se implice în rezolvarea situației.
Astfel, din cele 508 unități de învățământ din județul Botoșani, 28 dețin autorizație de securitate la incendiu, 244 nu necesită, iar 236 trebuie să obțină acest act.
„Rugămintea este să constituim niște grupuri de lucru cu reprezentanți de la ISU, de la Inspectoratul Școlar, ai unităților administrativ-teritoriale și reprezentanți ai unităților de învățământ, persoane special desemnate pentru a gestiona această situație. Termenul de 30 iunie 2017 va fi ultimul termen de prorogare, mai mult nu va fi. E valabil pentru toți operatorii, instituțiile, spețe unde se impune acest act administrativ. Până pe 30 iunie se funcționează pe propria răspundere, așa a stabilit legiuitorul, după acea dată se vor solicita astfel de acte administrative. Să fie un efort conjugat care să conducă la realizarea obiectivului. Este o problemă destul de spinoasă, au mai rămas cinci luni și trebuie să urmărim îndeaproape ce putem face”, a declarat col. Cristian Amarandei, șeful Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență.
Costurile cu aceste autorizări vor trebui suportate de către primării. Obținerea unei astfel de autorizații ar ajunge la 600.000 lei .
One thought on “Îngrijorător! Peste 200 de școli din județul Botoșani nu dețin autorizație de securitate la incendiu”