Doi foşti primari au fost condamnaţi definitiv, miercuri, de judecătorii Curţii de Apel Suceava pentru fraudarea fondurilor europene. Este vorba despre Ioan Aciobăniţei şi Vasiel Mihalache, foşti aleşi locali în comuna Cristeşti. Ambii sunt acuzaţi de folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false inexacte, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri. Judecătorii le-au stabilit câte o pedeapsă de jumătate de an de închisoare cu suspendare.
Cei doi au depus la APIA documente pentru primirea subvenţiei pe păşunea comunală, 591,38 ha, în condiţiile în care deja încasau de la cetăţenii din comună taxa de păşunat.
Anchetatorii spun că în condiţiile în care încasau taxa de păşunat nu mai aveau voie să solicite subvenţie, însă ambii aleşi locali au declarat în fals pe propria răspunde la APIA pentru a primi 224.420 de lei pentru campaniile din 2007 şi 2008. Au încercat şi în 2009, însă APIA a respins dosarul.
la fel a fost si la COTUSCA PENTRU ANII 2007 SI 2008 si nimeni nu s-a sesizat.Probabil ca cei de la APIA BOTOSANI acopera mai multe primarii din judet.